Prima sesiune parlamentară începe cu o serie lungă de prevederi respinse, moştenite din legislatura trecută. Votul majoritar pentru respingerea acestora ne arată că, pentru a stabili direcţia în care ne îndreptăm, e important să ştim de unde plecăm.
Cuvântul cheie şi preocuparea constantă a administraţiei pentru următorii 4 ani ar trebui să fie ,,inovarea”. Însă asta se poate obţine doar dacă acordăm resurse şi atenţie indentificării corecte a problemelor ce trebuie rezolvate. La baza inovării stă cercetarea, înţelegerea în profunzime a situaţiei. Urmează dezbaterile pentru reformele marilor domenii, precum educaţie, sănătate şi fiscalitate, printre altele.
Cred că pasul firesc în abordarea acestor teme este să ne uităm la ce s-a făcut până acum. Cum ne situăm? Unde şchiopătăm? Ce avem de învăţat din asta? Obiectivele ce vor fi stabilite trebuie să se alinieze standardelor de performanţă actuale la nivel european.
Debirocratizarea şi fluidizarea procedurilor sunt un bun început pentru a pune în practică inovarea. Plimbatului hârtiilor e un subiect pe care deja îl cunoaştem bine. Pe scurt, va fi nevoie să ne dezvoltăm reflexul de a ne întreba constant ,,de ce?”. Doar aşa putem fi siguri că propunerile legislative ulterioare vor răspunde adecvat nevoilor oamenilor. Alături de colegii parlamentari ne vom asigura că în această sesiune legislativă vom dezbate şi vota cele mai bune legi pentru dezvoltarea domeniului inovării, care înseamnă reformă şi modernizare.